|

In ziua de 1 octombrie, în ziua prăznuirii Acoperământului Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de părinţii stareţi ai mănăstirilor din cuprinsul eparhiei noastre, de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească la Schitul „Acoperământul Maicii Domnului" din com. Izvoarele, satul Chiriacu, Protoieria Giurgiu, cu prilejul hramului schitului.
Cu această ocazie, sutele de credincioşi prezenţi au înălţat rugăciuni înintea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Letca Nouă, adusă în pelerinaj în ajunul hramului schitului și s-au închinat la părticele din sfintele moaște ale Sfântului Vasile cel Mare, Sfântului Grigorie de Nazianz și ale Sfintei Macrina, aduse de la Schitul Sf. Nicolae din Giurgiu.

De asemenea, cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Ambrozie a săvârşit şi slujba de sfinţire a aghiazmatarului din curtea schitului, construit cu sprijinul "Asociaţiei Cultural Creştin-Ortodoxe Sfinţii Nectarie, Ioan, Nicolae, Dimitrie şi Antonie cel Mare" din Bucureşti.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre mijlocirea Maicii Domnului înaintea lui Dumnezeu, pentru noi oamenii. Mijlocirea ei înseamnă ajutor, iar ajutorul înseamnă har, energie a Duhului Sfânt, putere de creştere duhovnicească. Unirea rugăciunii Maicii Domnului către Dumnezeu şi a ajutorului dat de Dumnezeu oamenilor, a subliniat Preasfinţitul Părinte, şi-a găsit o explicaţie simbolică, în cultul Bisericii Ortodoxe, în vorbirea ei frecventă despre acoperământul Maicii Domnului ţinut de ea întins peste noi spre apărarea noastră de toţi vrăşmaşii şi de toate nevoile. Multe înţelesuri ale acoperământului Maicii Domnului şi întemeierea lui pe rugăciunile ei către Hristos Domnul sunt descrise în cântările de la sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului", a mai adăugat Întâistătătorul eparhiei noastre. Omoforul a fost văzut întins de preacuratele ei mâini, înălţate la rugăciune „Căci întins fiind de neîntinatele şi preacuratele tale mâini, fereşte cu milostivire pe cei ce cinstesc bine înfrumuseţatul praznic al acoperământului tău, Stăpână". De aceea, a încheiat Preasfinţitul Părinte Ambrozie, omoforul întins peste noi este nedespărţit de rugăciunea ei sau de însăşi mâinile ei întinse la rugăciune pentru noi, alcătuind oarecum ele însele un acoperământ. Se creează aici o frumoasă compoziţie: Sfânta Fecioară cu mâinile întinse la rugăciune, preluând modelul sfintei cruci, asemenea Fiului cu mâinile întinse pe cruce – jertfindu-se pentru a noastră mântuire şi Sfânta Fecioară cu mâinile întinse, rugându-se pentru a noastră mântuire.
La eveniment au luat parte şi numeroase oficialităţi locale, care au ţinut să fie prezente la prăznuirea hramului schitului „Acoperământul Maicii Domnului" din localitatea Chiriacu.

|