
Acţiuni de sprijinire a celor aflati in suferinta, în Arhiepiscopia Dunarii de Jos, la Duminica Infricosatoarei Judecati
În ziua de 7 februarie 2010, la Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, în Arhiepiscopia Dunării de Jos peste 60 de parohii au desfăşurat o amplă acţiune cu caracter filantropic, în cadrul căreia au fost vizitate şi ajutate persoane cu venituri reduse, vârstnici şi familii cu mulţi copii, aflate în evidenţa parohiilor, precum şi un număr de 25 de instituţii de asistenţă socială şi medicală din judeţele Galaţi şi Brăila: cămine de copii, aziluri de bătrâni, spitale şi penitenciare.
În sfintele lăcaşuri de închinare din Eparhie au fost rostite la slujba Sfintei Liturghii, cereri speciale pentru toţi semenii aflaţi în suferinţă, rugăciunea din biserici fiind prelungită până la inima celor singuri sau aflaţi în nevoi prin gândul bun şi luminos, prin fapta de omenie. La această activitate cu caracter misionar şi filantropic au participat peste 300 de voluntari şi membri ai consiliilor şi comitetelor parohiale, coordonaţi de către preoţii de la parohii, precum şi slujitorii care slujesc cu jertfelnicie în respectivele unităţi de asistenţă socio-medicală. Cu acest prilej, au fost oferite alimente, haine, încălţăminte şi colportaj bisericesc (iconiţe, cărţi de rugăciuni, calendare, cruciuliţe). De asemenea, bolnavii, bătrânii şi cei întemniţaţi au primit anafură, au fost stropiţi cu agheasmă şi miruiţi.
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, după slujba din Catedrala arhiepiscopală, a vizitat pe cei întemniţaţi în Penitenciarul Galaţi, binecuvântându-i. O parte dintre deţinuţi au participat în capelă la Sfânta Liturghie, săvârşită de pc. protos. Chesarie Sâmpetru – stareţul mănăstirii “Sf. Arhangheli” şi de părintele capelan Ioniţă Obreja, iar ceilalţi au fost vizitaţi la celule şi au primit binecuvântarea arhierească. De asemenea, cei întemniţaţi s-au bucurat de daruri de zidire sufletească şi au fost îndemnaţi de ÎPS Arhiepiscop Casian să aibă credinţă statornică în Dumnezeu, gânduri bune şi căinţă de păcate. Pe lângă cele spirituale, deţinuţii au primit şi pachete cu alimente şi dulciuri oferite de credincioşii gălăţeni de la parohiile “Sf. Ioan Botezătorul” şi “Sf. Mc. Ecaterina, Gheorghe şi Modest”.

Arhiepiscopia Dunării de Jos adresează mulţumiri tuturor celor care s-au implicat în desfăşurarea acestui program social-filantropic eparhial, îndemnându-i în continuare la aceeaşi lucrare sfântă prin fapta cea bună, spre zidirea şi folosul sufletesc al tuturor.
NU STA, INSCRIE-TI BISERICA!
100% în administrarea si proprietatea Bisericii
DA CLICK aici si vezi cum mai stam AZI...
CEL MAI COMOD ABONAMENT:
Descarcati Toolbar Lacasuri Ortodoxe
|
Versiuni:
|
PRECIZARE IMPORTANTA: Pentru cei ce sunt informati prin mail sau newsletter, despre publicatiile noastre, poate deveni destul de deranjant faptul ca frecventa mailurilor este mare. Prin urmare, va recomandam descarcarea toolbarului, dand click pe bannerul de mai sus, intrucat este in mod categoric cel mai bun mod de informare. Acesta va afisaza discret si automat, printr-o steluta sau un mic sunet, orice actualizare si publicarea fiecarei stiri, fara a va umple casuta de mail. Cei ce au ales aceasta varianta, sunt rugati ne trimita un mail prin care sa confirme instalarea toolbarului si retragerea abonamentului de informare prin mail - de grup - (pe acesta, ramanand setate doar mesajele cu caracter urgent sau special). Multumim
Vizitatori ONLINE in acest moment:
We have 263 guests onlineSFINTII ZILEI - puteti da paginile...
. De atunci, actualizarea Cartii, la fiecare 24:00, este doar grija noastra!




















