Din cauza panicii care se crease In jurul anului 2000, datorita „apropierii sfarsitului lumii" (de fapt o panica de sfarsit de mileniu, care existase si In preajma anului 1000), multa lume, chiar si din randul crestinilor ortodocsi, era tulburata.

---

 

„Sa fie adevarat? Sa nu fie?", se Intrebau multi.  Atunci, un grup de preoti misionari chiar a publicat o carte intitulata: „Anul 2000 si semnele sfarsitului lumii", In care se precizeaza ca:

   „Unii Sfinti Parinti spun ca, de va fi lumea buna, vom trece de anul 2000, iar de va fi lumea rea, nu vom ajunge anul 2000! Dar iata ca sunt Inca multi crestini buni pe pamant, de vreme ce trecem cu bine In mileniul III! De aceea trebuie sa multumim lui Dumnezeu pentru toate!

   De asemenea, si un sihastru sfant din Muntii Carpati a fost Intrebat de ucenici:
   – Cand va veni sfarsitul lumii?
   Iar el, fiind inspirat de Duhul Sfant, le-a zis:
   – ?titi cand va veni sfarsitul lumii? Cand nu va mai fi carare de la vecin la vecin! Adica atunci cand nu va mai fi dragoste Intre crestini! Acesta este cel mai minunat raspuns pentru sfarsitul veacurilor!

   Deci nu razboaiele, nici foametea, nici bolile nu vor grabi sfarsitul lumii. Ci ura, rautatea, necredinta, desfraul si invidia dintre oameni. Acestea vor grabi cel mai mult sfarsitul lumii. Caci Hristos a venit pe pamant si S-a Intrupat numai pentru noi, oamenii. De aceea se cuvine sa urmam Intru toate lui Hristos, caci El ne-a creat si ne-a iubit cel dintai. Pentru aceea si noi trebuie sa iubim si sa iertam, ca sa traim cu Hristos In veci! Iubirea de Dumnezeu salveaza lumea, ca zice Hristos: Indrazniti, ca Eu am biruit lumea! (Ioan 16, 33)"

   Iar cele mai grele pacate care grabesc sfarsitul lumii sunt enumerate, In cartea amintita, ca fiind urmatoarele:
   – slabirea credintei In Dumnezeu la majoritatea crestinilor din zilele noastre, mai ales la intelectuali.
   – Indoiala In credinta si nepasarea pentru mantuirea sufletului, datorita lipsei de educatie religioasa.
   – alcoolismul.
   – desfraul.
   – avortul.
   – grija exagerata de cele pamantesti.
   – vrajitoria.

   Indemnul autorilor cartii este spre pace, post (conform cu randuiala Bisericii), pocainta si milostenie. Nu de frica sfarsitului, ci pentru a avea In noi iubirea lui Hristos.

   Neavand bucuria curata din acel „daruind vei dobandi", din „daruieste-te pe tine Insuti, ca sa-L primesti pe Hristos", atunci totul devine posibil… In sens negativ. Intra In suflet teama, tulburarea, nesiguranta, plecarea urechii la minciuna, slabirea credintei, orbirea sufleteasca – si de aici, toate pacatele, de-a valma.

   Unde s-a ascuns normalitatea? De existat, sigur ca exista. Ea tace, munceste, daruieste, se daruieste, se curata de pacate, iubeste, rabda, se roaga Intr-un cantec nesfarsit al inimii. Nu se sperie de prevestiri nefaste. Ea iubeste adevarul si Il cauta cu sinceritate, cu speranta si Incredere In mila lui Dumnezeu.

   Daca iubirea si toate cele ale ei nu ne mai spun nimic… atunci… si „mucenici" de-am fi, si minuni de-am face, am
primi acelasi raspuns de la Hristos: „Nu va cunosc pe voi" (Matei 25, 12); „Sluga vicleana si lenesa…" (Matei 25, 26) si celelalte. Iar aceasta nu este concluzia noastra, ci a Sfantului Apostol Pavel (dupa cum se va vedea si mai jos)!

   Sfantul Apostol Pavel arata In Epistola a doua catre Tesaloniceni ca venirea lui Antihrist si Inselarea „fiilor pierzarii" din acele vremuri va fi pentru ca „n-au primit iubirea adevarului, ca ei sa se mantuiasca", sfatuindu-ne, In Duhul Sfant, „Sa nu va amageasca nimeni, cu niciun chip; caci Ziua Domnului nu va sosi pana ce mai Intai nu va veni lepadarea de credinta si nu se va da pe fata omul nelegiuirii, fiul pierzarii…" (II Tesaloniceni, capitolul 2, versetele 4, 10).

   Iar In Epistola I catre Corinteni, acelasi Sfant Apostol, la capitolul 13, ne ofera un imn al dragostei crestine…, pe care multi l-am citit, de altfel, Il cunoastem, dar… nu facem saltul de la cunostinta la practica, de la teorie la aplicarea ei.

   „De as grai In limbile oamenilor si ale Ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator. ?i de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atata credinta Incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

   ?i de as Imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste.
Dragostea Indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste.
Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul.
Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar.

   Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea nu cade niciodata. Cat despre proorocii, se vor desfiinta; darul limbilor va Inceta; stiinta se va sfarsi; pentru ca In parte cunoastem si In parte proorocim.
   Dar cand va veni ceea ce e desavarsit, atunci ceea ce este In parte se va desfiinta. Cand eram copil, vorbeam ca un copil; dar cand m-am facut barbat, am lepadat cele ale copilului. Caci vedem acum ca prin oglinda, In ghicitura, iar atunci fata catre fata; acum cunosc In parte, dar atunci voi cunoaste pe deplin, precum am fost cunoscut si eu.

   ?i acum raman acestea trei: credinta, nadejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea."

   In timpul facultatii de Teologie Ortodoxa, am primit, cu toata grupa de studenti, din partea Parintelui Profesor de Nou Testament, Constantin Coman, ca tema, Invatarea acestui imn al dragostei, pentru examen. Abia asa, repetand, Invatand, ne-am concentrat atentia asupra lui. Altfel… poate am fi trecut mai usor, si noi, peste el.

   Ne-am cutremurat atunci, vazand ca „si de as da trupul meu sa fie ars" pot fi nimic…, daca nu am dragoste.
   E clar insa ca cele ale dragostei nu sunt usor de Infaptuit, dar primim putere tot din harul lui Dumnezeu spre a le face…, numai sa vrem, sa cerem, sa batem la usa. Caci El ne va deschide, ne va da, ne va primi…

   E atat de simplu…